Despre educatie

Educaţia care se regăseşte în limitele pretinsei normalităţi!
De multe ori ne întrebăm, ce este normalitatea sau ce mai înseamnă normalitatea, într-o lume bântuită de criză şi de nesiguranţa vieţii cotidiene, într-o realitate în care violenţa şi reperele morale se diluează considerabil şi se topesc în marasmul unei stări de anormalitate precară care accentuează disoluţia sistemului educaţional. Dacă ne gândim numai la ceea ce poate însemna un mediu familial echilibrat şi decent, mereu asediat de prognozele „codului galben” al instabilităţii şi adeseori bântuit de fantomele decăderii morale, nu încape îndoială că violenţa domestică a devenit un fenomen ce atinge cote alarmante în ultimii ani în România, atât în mediul urban, cât mai ales în mediul rural.

Ce este „normalitatea” cea de toate zilele?

Vedem cu surprindere că fiecare nou caz prezentat în mass-media stârneşte indignare, compasiune şi câteva măsuri-standard ale autorităţilor, însă totul se termină la nivelul unei mediatizări excesive, iar în urma îngrijorătoarelor acte de violenţă, ale căror victime sunt cel mai adesea copiii, rămân suflete stigmatizate pe viaţă. Adoptarea unor metode de combatere a fenomenului, împrumutate din alte ţări, prin mijloace şi metode care nu se pliază pe specificul şi pe mentalitatea noastră, ca popor, nu pare a fi de nici un folos, mai ales că avem o legislaţie ambiguă şi cu aplicabilitate redusă. Din acest motiv, specialiştii sunt de părere că resorturile acestei grave probleme sunt mai profunde şi mai cuprinzătoare decât credem şi că primele măsuri ar trebui luate în domeniul Educaţiei. Dar, de fapt, ce mai înseamnă normalitatea? Poate un anumit stil şi anumite reguli, dar, a căror cunoaştere şi respectare nu implică deloc „normalitatea” cea de toate zilele. Sigur, implică un minimum de comportament nenociv, dar, prin traumele pe care le produce, un comportament greu de controlat se dovedeşte periculos în plan social, mai ales dacă nu poate să fie normal un infractor, când şi acesta poate să fie adus pe linia de plutire şi chiar normalizat. Nu mă-ntreb şi nici nu vă întreb, cât de normali sau de anormali sunt vicioşii, pentru că în opinia mea, normalitatea înseamnă ceea ce este acceptabil la un moment dat într-o anumită societate civilizată. Chiar dacă vom accepta şi unele lucruri foarte puţin obişnuite pentru noi, trebuie să fim foarte atenţi asupra modelului care-l face pe un anumit ins certat cu legea să iasă la suprafaţă, pentru că în ultimă instanţă, cred că normalitatea este mai mult o convenţie socială. În unele situaţii discutabile, nu poţi să dai diagnosticul de normalitate, dar poţi să defineşti la infinit anormalul: spui despre cineva că-i hoţ, că-i beţiv, că-i prea religios sau e ateu, că-i certat cu legea sau că e un om blamabil pentru faptele sale. Sunt voci care consideră că normalul poate să fie anost, dar, esenţial mi se pare că e nevoie să respecţi legile omeniei, pentru că în legile acestea, personal, aş include adaptarea la societatea în care trăieşti, respectul faţă de familie şi faţă de condiţia ta de om.

Avem nevoie de o strategie de Educaţie normală şi la nivel naţional!

Pentru soluţionarea unor probleme delicate din mediul şcolar, consider că este nevoie de o strategie de Educaţie la nivel naţional. De aceea, se impune o analiză a oportunităţii construirii unui organism naţional în domeniul educaţiei permanente, care să unifice forţele existente şi să elaboreze un program naţional de perspectivă, centrat pe nevoile fundamentale ale societăţii româneşti de astăzi şi de mâine, pe un set de obiective prioritare, stabilite prin consens naţional. E foarte necesar ca între domeniile prioritare ale acestui program să avem în vedere Educaţia pentru înţelegerea marilor probleme ale lumii contemporane, în scopul abordării unei poziţii corecte faţă de ele. Oamenii trebuie ajutaţi să înţeleagă probleme de importanţă deosebită pentru viitorul omenirii, cum sunt: schimbările climatice, criza economică, globalizarea, flagelul drogurilor şi al bolilor cu mare răspândire în masă, dar şi probleme legate de alimentaţia raţională sau folosirea raţională a resurselor de apă potabilă, forestiere etc. Este important să avem în atenţie şi Educaţia pentru protecţia mediului înconjurător, fizic şi social, cu deosebire cel moral, pentru a preveni o seamă de calamităţi naturale care s-au abătut asupra ţării noastre (inundaţii şi incendii catastrofale), a unora morale (prostituţia, SIDA, pornografia, crima organizată) şi a nu mai fi obligaţi să învăţăm din greşelile care parcă se repetă obsesiv şi deconcertant. Nu în ultimă instanţă, cred că evem nevoie de o Educaţie economică şi antreprenorială pentru cunoaşterea şi înţelegerea mecanismelor economiei de piaţă, cunoaşterea modalităţilor de a iniţia, planifica şi conduce afaceri, dezvoltarea spiritului de iniţiativă, formarea şi dezvoltarea gândirii economice. Mă gândesc, de asemenea, la Educaţia democratică având ca scop înţelegerea evenimentelor şi a fenomenelor politice care au loc în ţară şi în lume, pentru a desluşi resorturile moderne ale patriotismului, în spiritul tradiţiilor înaintate ale poporului român. Se impune o atenţie mai mare acordată Educaţiei moral-civice, în perspectiva noilor valori şi cerinţe ale acestora, pentru a proteja tineretul de pericolele poluării morale, dar şi pentru a-i familiariza pe oameni cu exercitarea libertăţilor şi a drepturilor democratice, cu mecanismul participării la conducerea societăţii. Suntem în plină efervescenţă a informatizării societăţii, de aceea, cred că Educaţia pentru o societate informaţională, pentru comunicare, pentru schimbare, pentru pace şi cooperare internaţională, educaţia demografică, religioasă şi alte asemenea teme majore care se înscriu într-o problematică mai largă, cunoscută sub denumirea de „Noile Educaţii”, reprezintă marile provocări care ne vor ajuta să disociem între normalitate şi anormalitate, între limitele imperativelor necesare şi ale pretinsei normalităţi. Deoarece în Legea Educaţiei există un capitol special consacrat educaţiei permanente, iar în spiritul ei s-ar putea iniţia şi aplica un Program Naţional consacrat educaţiei morale a copiilor, adolescenţilor şi adulţilor de toate vârstele, pentru a sensibiliza opinia publică şi toţi partenerii sociali direct interesaţi în statornicirea unui cadru legal şi de legitimă normalitate a vieţii din societatea românească. Tocmai de aceea, cred că este timpul ca în şcoală să se iniţieze mai multe activităţi consacrate formării conştiinţei şi conduitei morale a elevilor, în concordanţă cu valorile perene ale moralităţii poporului român şi cu morala creştină bazată pe tradiţie. Acesta poate fi un rezultat al statornicirii normalităţii, al cooperării educatorilor din învăţământ, cercetătorilor din domeniul sociologiei, psihologiei şi ştiinţelor educaţiei, reprezentanţilor mass-media, părinţilor, ai elevilor şi studenţilor, ceea ce înseamnă iniţierea unor acţiuni conjugate vizând educaţia morală şi protecţia copiilor, a tineretului în general, de pericolele poluării morale. Da, da, oameni buni, e vorba despre acţiuni care vizează toate formele de educaţie formală, nonformală şi informală, cunoscând că societatea însăşi trebuie să fie una educativă şi clădită pe normalitate, pentru că numai societatea în ansamblu poate şi trebuie să intervină pentru a bloca orice tentativă de poluare cu inflexiuni anormale, în orice domeniu şi în orice ocazie!

Să conştientizăm anumite limite ale normalităţii şi ale anormalităţii!

Pentru noi, cei care avem o anumită răspundere în plan educaţional, cei care definim în linii mari normalitatea, din perspectiva modului de viaţă, de fapt, ne interesează educarea fondului bun al omului şi antrenarea lui pentru situaţiile dificile ale vieţii. Vedem foarte bine că tinerii sunt foarte diferiţi între ei, atât în ceea ce priveşte înfăţişarea lor, cât şi sub aspectul aptitudinilor sau temperamentului, al posibilităţilor pe care le au de a acţiona în diferite situaţii, dar ei se deosebesc substanţial şi din punctul de vedere al poziţiei în societate, al tipurilor de activităţi pe care le desfăşoară, mai ales dacă inegalităţile existente şi diferenţele care se manifestă între oameni au vreo legătură cu înţelegerea şi manifestarea dreptăţii şi a egalităţii şanselor. Dacă ar fi să definim, în linii mari, portretul elevului, de multe ori, el se regăseşte în conştiinţa comună ca „o schiţă neterminată”, ceea ce ar însemna ca un asemenea lucru să vizeze normalitatea. Cu alte cuvinte, să reţinem ideea că succesul în rândul elevilor este deseori determinat de imaginea pe care elevul şi-o creează prin aspect, dar şi prin respect, prin vestimentaţie, dar şi prin consideraţie, prin comportament, dar şi prin ataşament faţă de colegi şi profesori. Un asemenea portret contează enorm, pentru că, în ultimă instanţă, depinde din ce punct de vedere are succes un asemenea demers, ştiut fiind că sunt unii copii care nu învaţă deloc şi rămân corigenţi şi repetenţi, dar care sunt foarte populari şi chiar plăcuţi, pentru că îi cunoaşte toată şcoala! Uneori, se întâmplă că au succes „de imagine” şi elevii care chiulesc, în funcţie de contextul în care ne aflăm, mai ales dacă există şi cazuri în care elevii „şmecheraşi” sunt cei apreciaţi, uneori aceştia însemnând şi tineri care provin din familii cu un nivel ridicat al veniturilor. Ei devin lideri informali, iar cei care nu deţin privilegiile acestora sunt în mod inexplicabil marginalizaţi. Conflictele de interese ale tinerilor se convertesc în conflicte de roluri şi se bazează, de obicei, pe lucruri simple, care degenerează din înjurături percepute ca nişte „glumiţe” sau din alte lucruri neînsemnate. Unii tineri sunt mai tupeişti şi folosesc semne obscene, cuvinte pornografice, mai ales când îi înjură pe cei din jur de mamă, de fraţi sau de alte rude! Pentru cei care lucrează în mediul şcolar este arhicunoscut faptul că profesorii se supără pe elevi pentru că sunt nepoliticoşi cu ei, că le vorbesc direct sau indirect, folosind un limbaj trivial şi adeseori împrumutat din atmosfera „discotecii” sau din atmosfera de la „autogară”, aşa cum uneori le spun şi eu elevilor mei! Conflictele latente, ca şi manifestările conflictuale grave dintre elevi, de obicei pornesc de la lucruri simple, din înjurături sau din alte lucruri considerate neînsemnate, mai ales că unii tineri nu conştientizează limitele normalităţii şi sfera nelimitată a ceea ce înseamnă anormalitatea.